Un nou inceput

Dragilor si dragelor, am tacut pana acum, insa e momentul sa va dezvalui ce vraji a mai facut señorita in ultima vreme.
De ceva timp am dezertat. Am lasat frumusetea si calmul Clujului pentru haosul si aglomeratia Bucurestiului. Cu catel, cu purcel, am inceput o noua viata. Sperante noi, ganduri noi, o noua identitate.
Pentru inceput, sa va povestesc de ce, cum, cand:
Totul a inceput prin martie, cand l-am cunoscut pe "el". Ne-am intalnit intr-o expozitie canina, si de atunci , timp de o luna, doar expozitiile canine ne permiteau sa fim impreuna. Totul s-a intamplat repede, la intensitate maxima. Asa ca in iunie am lasat prieteni, cunostinte, maruntisuri care ma faceau sa ma simt ca acasa, care imi dadeau o oarecare siguranta si imi tineau moralul ridicat si-am plecat. Pentru a fi cu el, pentru a o lua de la capat, pentru a fi fericita. Si sunt.
Ceea ce ma deprima e faptul ca inca nu mi-am gasit de lucru, ca aici oamenii sunt perfizi, barfitori, ca nu am prieteni, ca cei pe care ii consideram prieteni sunt, de fapt, niste oameni cu 2 fetze, ipocriti, rai. Pe fatza sunt lapte si miere, pe la spate te sapa, te vorbesc de rau, mint pentru a te discredita. Daca gresesti in fatza lor si mai apoi iti ceri iertare pentru ca ti-ai dat seama destul de tarziu ca ai gresit, nu faci decat sa le dai motiv sa te jigeasca, umileasca, barfeasca in fatza unor oameni pe care nici macar nu-i cunosti (decat din vedere), cu care nu ai apucat sa schimbi doua vorbe.
Singurul meu contact cu exteriorul, momentan, este doar parcul de catei, unde nu cunosc pe nimeni si unde ies cate o ora in fiecare seara. Mai ies la cumparaturi, dar zau ca nu am cu cine barfi acolo.... Pentru ca asa am auzit niste vorbe prin parc... ca as barfi.
In fine, astea sunt neplacerile si riscurile pe care mi le-am asumat atunci cand am pus piciorul in Bucuresti. Sincer, nu-mi pare rau pentru ca va veni si vremea mea, cu siguranta. Voi avea un job, voi avea proiecte personale, imi voi face prieteni si imi voi vedea de viata alaturi de cel pe care il iubesc. Asta e tot ce conteaza pentru mine.
Deci da, m-am descarcat si ma simt mult mai bine. Ce bune sunt blogurile astea cateodata...

Hai va tzuc!

Ciobanescul Romanesc

Ca tot nu mai scrisesem de ceva vreme buna, iaca la ce am bibilit eu intre timp:



Enjoy! Si daca va plac Ciobanestii Romanesti, dati mai departe!
Danke!

Rom, lamaie, zahar, cafea

Dragilor, parca mi-a mai revenit cheful de viata si de postat si de aberat si de toate cele. Asa ca o sa imi fac mai des aparatia prin blogosfera.
Week-endul trecut am descoperit bautura perfecta. Nu stiu cum ii zice, poate imi spuneti voi. Bautura e rom si se bea ca si tequila, adica cu shot-ul. Lamaia se taie jumatati de felii, se pune zahar pe ea si 3-4 boabe de cafea, prajite. Se da shot-ul peste gat si se mananca lamaia. Eu am baut vreo 6 shot-uri, dar nici macar nu m-am ametit! Iar la gust e dementiaaaal!!
Musai sa incercati si sa nu le-amestecati!

Deci da, am avut un weekend de pomina, dar cam scurt! O sa fac o petitie sa se legalizeze weekendul de 4 zile!

Overheard in Cluj

La un magazin de pardoseli, mochete, parchet, un nene de la tara:
-Dom'le, tot imi povestea mie vecinu ce parchet fain si-a pus. Ia ziceti-mi si mie, cat costa parchetul ala luminat?
Vanzatorul, ca sa faca misto de el:
-Domnu, noi avem doar parchet, daca vreti luminat, magazinul de menaj e alaturi. Gasiti acolo becuri de care vreti si vi-l luminati singur!

Fa-te frate cu dracu...

...Pana treci puntea. Asa zice o vorba din batrani si pana week-endul trecut nu i-am inteles niciodata sensul.
Deci sa va zic:
Vineri seara ma hotarasc si io ca tot omu' sa imi petrec Sarbatorile Burtii (cum ii mai zic eu pastelui) la parinti, si anume la Vaslui, in inima Moldovei. Asa ca facut bagaj, pupat matze, luat la revedere de la ele si m-am pornit catre gara. Acolo liniste si pace. Nu tu aglomeratie, nu tu calcat in picioare la casa de belete, nimic care sa anunte furtuna. Eram singura la casa de belete si o rog pe doamna sa-mi dea un bilet pana la Iasi. Raspuns:
-Don'soara, imi pare rau dar nu mai avem locuri. Poate doriti unul in picioare?
Nu ar fi fost prima oara cand merg pe ruta asta fara loc rezervat si mereu am prins macar un sfert de bancheta unde sa-mi hodinesc si eu curu'. Asa ca am mers la risc si am luat beletu.
Boooon, caut trenu', gasit trenu'. Stupoare! Io pe unde ma urc? Toate "usile" erau ocupate de fumatori, se calcau in picioare intre ei sa prinda un loc macar pe scara si sa traga cu nesatz din chistoace. Dupa cateva ghionturi si coate, am reusit sa ma infiltrez in tren mai ceva ca Bond, James Bond. Dupa aia socul a fost si mai mare: toate coridoarele pline ochi cu stive de bagaje, oameni care dormeau unii peste altii, nici gand sa poti inainta, asa ca am ramas la bagaje. Da, acolo unde e si buda! Si din doua focuri trei miscari, m-am si trezit inconjurata de 2 gorile maneliste, cu ceafa lata si lanturi cat priponul vacii, vreo 4 tigani care miroseau cam ciudat si vreo 2 betivi care puteau a urina (asta ca sa vedeti cat sunt de finuta). Si toate arataniile astea erau pe centimetrul meu patrat pe care am avut nenorocul sa ma parchez.
Unul din cei doi goriloi a observat tricoul meu cu Rammstein pe care tot incercam sa-l ascund sub geaca si ce-a zis el? Ia sa-mi fredoneze mie niste Salam, Minuni si Vijelii. Cu tot cu dedicatiile de rigoare, fara numar. Incepand cu secunda asta am si inceput sa-mi cant Vesnica Pomenire in gand.
Am avut noroc ca de gorila cantatoare am scapat relativ repede, undeva dupa Bistrita Nasaud, adica dupa vreo doua ore. One down, seven to go. Am rasuflat usurata, si parca mi-a mai revenit inima la loc. Dupa inca vreo 2 statii am scapat si de tigani, care contrar asteptarilor, au fost chiar linistiti. Asa ca am ramas numai io cu cealalta gorila manelista si cei doi betivani. Care betivani va dati seama ca nu au stat degeaba tot timpul asta, ci au baut si-au baut si s-au mai pishat pe ei o tura, si au inceput sa se descalte si sa devina agresivi. Unul dintre ei a tot incercat sa-mi bage pe gat pishoarca din aia de-a lui, cu un miros puternic de spirt tras prin paine si o urma de aroma de palinca de prune. Celalalt betivan cobora in fiecare statie sa faca o demonstratie de freestyler combinat cu numere de gimnastica pentru care si Comaneci ar fi fost invidioasa. Doamne cat m-am mai rugat sa plece trenul si sa nu se mai poata urca inapoi!!! Dar am fost eu norocoasa vreodata?? La un momentdat s-a si cacat pe el cu simt de raspundere, de putea in tot vagonul. CFR= Caca-te Fara Rusine!
Dar sa revin la primul betivan, care imi tot tinea predici ca ce tara de tot cacatul avem (domnu', cacatu e de la colegu' tau de bautura, nu de la amarata asta de tara). Si betivanul asta, pentru ca io il ignoram cu talent, s-a enervat si a inceput sa urle la mine. Noroc de gorila manelista ca l-a pus la punct si am scapat fara sa-mi iau vreo sticla in cap. I-am multumit frumos de interventie si mi-am postat zambetul fals si inocent, drept multzamire pentru asa fapta buna.
Pe la Suceava, VICTORIE!!! Au plecat betivanii. Ramane in peisaj doar gorila manelista, care intre timp imi tot povestise ce fapte bune a mai facut el. Deci, dupa cum urmeaza: a usurat de bani cateva bancomate si buzunare din Bucuresti, a ajutat niste bieti si amarati camatari sa isi recupereze banii prin Timisoara, a dat o mana de ajutor pitzipoancelor italience din Italia care nu stiau cum sa mai arunce banii prin mall-uri, ca deh, daca nu ai bani e mai usor, stii o treaba: nu mai faci shopping, adio dureri de cap. Concluzia: bunul samaritean din fabulele alea biblice e un mic copil pe langa el. Aaaa.. si sa se inteleaga: el incerca sa-si faca o imagine cat mai buna in fata mea, era asa de mandru de realizarile lui.. Eu ce puteam sa mai zic decat: "wow, pe bune? mai zi, mai zi!"
Trebuia sa ma arat interesata de toate porcariile ce ii ieseau pe gura, de toate furtisagurile si inselaciunile lui. Ba chiar imi placeau si dedicatiile muzicale pe care mi le facea, luand exemplu de la prima gorila manelista. Imi era rusine si ma simteam umilita de ceea ce faceam, dar tin la integritatea mea si m-am vazut obligata sa fiu de acord cu el si sa aprob pozitiv tot ce ii putea nascoci mintea. Nu stiu daca doar se lauda sau chiar a facut chestiile alea, si sincer nici nu ma interesa. Eram prea ocupata sa zambesc si sa dau din cap afirmativ, si sa mai scap cate un "wow" pe ici pe colo.
Din pacate a trebuit sa-l suport pana in Iasi, si desi era noapte si imi picau ochii in gura de somn, a trebuit sa stau ca popandaul in picioare tot drumul pandind fiecare miscare a gorilei.
Dar am scapat intreaga, teafara si nevatamata. Mi-a dat si numarul de telefon, mandru tare ca a reusit sa-si mai faca un prieten pe drum. Cica oricand am drum prin Timisoara sa nu ezit sa-l contactez, ca i-ar face placere sa iasa cu mine la o cafea. Bullshit!
Deci da, dragii mei, astea au fost aventurile mele de-o noapte! Tot ce mi-a mai ramas de zis e
Traiasca CFR! Traiasca Romania!

Sa moara si capra vecinului

Da, sunt o inculta si nu stiam de melodia asta... pana ieri...
Da ii faina rau.



Hai pupici

Ma dezcultivez! (Vand Mein Kampf)

Dragilor, veni vremea sa-mi iau ramas bun de la una bucata carte scrisa de insusi marele, unicul, inegalabilul si irepetabilul Adolf Hitler. Numa io stiu cat de greu imi e sa ma despart de ea, mai ales ca e foarte foarte buna (mai ales ca suport de cafea). E editia din 1993 a editurii Pacifica, necenzurata. Care stiti pe cineva interesat, dati-mi si mie de veste. O vand cu 300 de roni, ca e carte de colectie, nu se mai gaseste decat la colectionari. E in stare perfecta de citire, da bine in biblioteca, nu e rupta, nu e mancata de pisici, e portocalie si shiny.
Chiar ma doare sufletul ca o dau, dar na.. pe toti ne afecteaza afurisenia de criza. E o carte buna, cam greoaie, dar, over all, interesanta. Mie mi-a trebuit un an s-o termin, dar mai mult m-a terminat ea pe mine. Psihic. Ma bantuie, ma infricoseaza! O vand!
Deci da, vand Mein Kampf. Cine o vrea, sa ma contacteze!
Hai pa!